Jan 20, 10 • Uncategorized • brylu • 3 Comments »
The Big Man vrea să-mi vadă biroul. Adică să mă violeze informatic, cum ar veni. Să se simtă ca acasă de la milioane de pixeli distanţă. Cu toată întârzierea de rigoare, că aşa e frumos, să nu vii chiar primul dar nici ultimul, voila.
N-am mai stat să îl aranjez ca să dea bine la public. Ce-i în guşă e şi în căpuşă. Să începem să explicăm. În primul rând, se vede clar că îl citesc pe Zoso. Dedesubtul e că mi-am adus aminte de leapşă citind articolul cu desktopul de secretară. Deh, omul mai şi îmbătrâneşte. Apoi, de la dreapta la stânga. Folia de aluminiu în care a fost împachetată ultima şaormă, boxele şi căştile aferente, calendarul cu căţei primit de la Vier Pfoten, un pahar din care tocmai ce sorbisem ultimele stroape de Fanta, o sticlă foarte frumos ornată, primită cadou de la nişte prieteni foarte buni din Deva, plină pe sfert cu ce altceva decât o pălincă sănătoasă de Maramu din care cinstim ocazional. Neşte telefoane, printre care şi mândreţea mea de 8900, o capsulă de Frontline şi un cititor de cipuri pentru cheţei, că azi dau o fugă până la adăpost să le dau de papa şi să îi verific dacă au fost cuminţi. This is it. Maicăăăăăăăl.
Tags: blogosfera, sibiu
-
May 18, 12 • Din orasDoua din Chinezia
Dintre toate calitățile lui pe care le apreciez la maxim, puterea de muncă și puterea de implicare sunt cele două ce mă impresionează mult peste media impresionabilității mele. E vorba...
-
May 7, 12 • Din orasCand si Criza e la superlativ
Stau cu articolul ăsta în draft de câteva zile bune. Ar trebui să fie unul foarte ușor de scris și, când colo, e al dracului de greu. Nu găsesc cuvintele potrivite nici măcar pentru a...
-
May 3, 12 • Din orasPiata Mare, din nou verde
N-am prins Piața Mare din Sibiu pe vremea când nu era doar piatră și tehnologie, ci rondouri și alei. Mi-ar fi plăcut, tare mult mi-ar fi plăcut. Ăsta e cel mai mare regret al meu față de...









Brilule, palinca aia e cam de mult acolo în sticlă. Semn că mata nu prea eşti beutoru’ care te dai a fi. Dap, încă un mit s-a dus!
E alta, draga. Importata dupa Craciun de la Deva. Doar sticla e aceeasi. Conteaza prezentarea, nu?
nu e rau biroul
))