La schi in Sureanu

Jan 19, 10 • De la altii • brylu • 10 Comments »

FILE0052 1024x768 La schi in SureanuDa, am fost la schi. Cu îngăduinţa scumpei mele soţii, căreia îi mulţumesc pentru a mia oară şi pe această cale, am primit câteva ceasuri de libertate. Pe care îmi doream nespus să le petrec pe o pârtie. Şi eram dispus la orice sacrificiu. Inclusiv trezirea la ora 6 şi 10 minute, inclusiv cele trei ore pe drum şi chiar şi potenţialul risc de a comite din nou baia de ulei a maşinii. Ceea ce a fost foooarte aproape să se întâmple. Dar no, există şi un Dumnezeu al schiorilor căcănari care pleacă de acasă şi îşi lasă singură nevasta gravidă. Recunoştinţă eternă, Simonoaso.
Din Sibiu până în baza pârtiei sunt puţintel peste 130 de kilometri. Dintre care 18 de drum forestier. Prima dată când am citit forumul noului “resort” m-am cam speriat, tre să recunosc. Mai ales când am văzut filmuleţele. Şi îmi aduceam aminte cu jale de vechea baie de ulei, acum vedetă în ţarcul de fiare vechi, după o aventură asemănătoare. Însă am avut baftă, a nins, iar gropile s-au astupat cu zăpadă. Tot n-am reuşit să facem ăia 18 km în mai puţin de o oră. De fapt sunt vreo 25 de drum rău, că după ce intri pe asfalt, la fiecare pod sunt porţiuni de drum în lucru. Nu-i daţi forjă că acolo rămâneţi. De rătăcit e cam greu. Urmaţi drumul Sebeş – Căpâlna – Şugag. După ce ieşiţi din Şugag ţineţi tot timpul dreapta. Că sunt doar două intersecţii, la baraje. În rest, aţă înainte. Următoarea intersecţie cu risc de rătăcire temporară e la Luncile Prigoanei, unde toată lumea o ia înainte, fără să vadă semnul spre stânga. Deci tre să o luaţi la stânga.
Acu despre pârtie, că asta interesează pe toată lumea. Pe o scară de la 1 la 10 io i-aş da un 6.50. Şi aici ne referim doar la pârtiile din România. Nu consideraţi Kaprun drept 10 că atunci  nu ia mai mult de 1.75. Sub Straja dar peste Păltiniş, dacă mă întrebaţi pe mine. Cu câteva defecte. Nu caut să fac pe criticul de serviciu ci sunt doar realist. Instalaţia pe cablu e ca şlapul. Nu se poate să se oprească de trei ori într-o oră iar reparatul să ia câte 15 minute. Apoi, combinarea pârtiilor cred că putea fi făcută altfel, să nu te trezeşti pe porţiuni de schi fond, cum le place geloşilor să zică. Restul factorilor perturbatori nu mai ţin de organizare ci de nesimţiţi, pe care o să îi luăm ulterior la şpiţe în cur.
În rest, superb. Poate şi pentru că de cealaltă parte a muntelui era Sarmisegetusa şi locurile mele de suflet, dar ca peisaj ia locul I în ţară fără doar şi poate. Ceva atât de frumos de nu poate fi descris. Poate şi faptul că am prins o zi atât de frumoasă mă face să cred asta, dar a fost extraordinar de frumos. Dacă m-aş mai duce acolo pentru schi? Poate, dacă ar mai fi deschise măcar vreo 10 pârtii prin ţară, să fiu sigur că nu mai e atâta lume. Dacă m-aş mai duce acolo aşa, de plimbărică? M-aş muta acolo, jur. În vârf de munte. Da, o să mai ajung pe Şureanu sută-n mie. Dar de pe partea cealaltă. De pe domeniul MEU.

Imagini cu pârtiile de pe Şureanu

Schi in Sureanu
Vezi mai multe video din Sport

Did you like this? Share it:

Tags: , , ,

  • Doua din Chinezia
    May 18, 12 • Din oras

    Doua din Chinezia

    Dintre toate calitățile lui pe care le apreciez la maxim, puterea de muncă și puterea de implicare sunt cele două ce mă impresionează mult peste media impresionabilității mele. E vorba...
  • Cand si Criza e la superlativ
    May 7, 12 • Din oras

    Cand si Criza e la superlativ

    Stau cu articolul ăsta în draft de câteva zile bune. Ar trebui să fie unul foarte ușor de scris și, când colo, e al dracului de greu. Nu găsesc cuvintele potrivite nici măcar pentru a...
  • Piata Mare, din nou verde
    May 3, 12 • Din oras

    Piata Mare, din nou verde

    N-am prins Piața Mare din Sibiu pe vremea când nu era doar piatră și tehnologie, ci rondouri și alei. Mi-ar fi plăcut, tare mult mi-ar fi plăcut. Ăsta e cel mai mare regret al meu față de...

10 Responses

  1. Bogdan

    Trebuie sa fi cel putin nebun sa mai mergi in romanika la schi.
    Eu duminica m-am intors din Italia si jur ca nu mai pun piciorul intr-o statiune romanesca.

    Pt hateri: O saptamana in Italia m-a costat cam cat o saptamana la staja.

  2. Perfect de acord. Dar ce te faci cand n-ai timp sa mergi o saptamana in Italia? De bani nu se pune problema, clar ca iesi, daca nu mai ieftin macar la acelasi pret. Dar timpul? Cu ala ce ne facem?

  3. Salut,
    O data cam merita mers pe orice partie in tara. :) dupa aia nu prea iti mai trebuie (mai ales daca e departe si faci mult pe drum)
    Weekendul trecut am incercat partiile din Prahova Valley. (Sinaia si Busteni)
    a fost unul din cele mai scumpe weekenduri :(
    Cateva scoruri:
    Sinaia: partie practicabila doar Valea Dorului. pret urcare sau coborare cu telecabina > cota1400 > cota2000 = 29 RON sau ski pass pe juma’ de zi 95 RON | ski pass pe 1 zi parca 135 RON (ca sa iesi mai ieftin)
    Busteni: partia Kalinderu, zapada buna + tunuri de zapada + telescaun de 4 pers f. adevarat + nu stateai mult la coada: 1 urcare = 16 RON, 5+1 urcari = 80 RON
    Per ansamblu Busteni a meritat din plin, pt ca am luat bilete la negru cu 5 RON / urcare de la supraveghetorii telescaunului.
    Am mai auzit ca la Borsa ar fi super.. dar nu se merita drumul din Sibiu decat daca se sta pe o perioada mai mare.

  4. Week-end-ul ăsta a fost și o amică de a mea la Șureanu, nu am văzut decît cîteva fotografii, mă bucur că ai pus și filmuleț, deși la un moment dat mă lua amețeala cînd erai pe pîrtie :) ! Dar, mi-am făcut o idee mai bună. Pentru mine arată bine, muuult mai bine decît la Păltiniș!

  5. Tavi

    Maaa trancalaule!Abia azi ti-am vizionat si clipu’ s’am auzit coloana sonora!!!!

  6. eu

    @Bogdan: nu cred ca o saptamana la straja costa c cele mai mici preturi, adica vreau sa spun eventual cat o saptamana la poiana brasov dar nu la strajaat una in italia la ski. sa fim seriosi sunt cele mai bune conditii in afara sa mergi la ski si pe partii dar nu si

  7. sheicul

    ei ,,eu zic ca suntem la un inceput de drum,si e precoce si destul de manelism in a spune ca nu mai merg la ski in Romania.sunt hoteluri cu pret mult mai bun si conditi mai ok in Ro decat in alte tari .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>