Jan 4, 10 • Din oras • brylu • 3 Comments »

S-o luăm cu începutul, că au trecut multe zile, s-au adunat carduri întregi de poze şi… tot ce e prea mult strică. Inclusiv vacanţele. Asta e aşa, mai mult ca să mă păcălesc io, că tare-i bine să şezi în casă şi să n-ai nimic de făcut. Din păcate, am neglijat şi socializarea online, n-am pus mâna nici măcar pe un amărât de twitter. D-aia-mi place mie să o tai la Deva de sărbători, că acolo e un cu totul alt univers. Prekini grămadă, birtu birt, chefu chef, familionu familion.

Cam aşa a arătat Crăciunul. Ziua când ne adunăm noi, cei vechi, ca şi cum n-ar fi trecut 11 ani peste noi. E un feeling foarte interesant, familiar cu un oarecare iz melancolic, să ştii că întotdeauna, dar absolut întotdeauna, vei întâlni aceşti oameni speciali. Că în ciuda celor 11 ani, nimic nu s-a schimbat. Prietenii rămân întotdeauna prieteni, indiferent cât timp trece sau cât de rar ne vedem. Rezoluţia mea de an nou e să facem cumva să nu fie doar Crăciunul singurul moment în care ne vedem. Prin urmare plănuiesc încă de pe acum o ieşire văratică, în cazul în care o să mă lase Cătă, să facem barem de două ori pe an un get togheter de genul ăsta. Aş fi pus şi filmuleţe, dar no, în ciuda faptului că era Crăciunul, să zicem că limbajul nu era cel mai ortodox. Şi mai este şi cititori sensibili pe cilea. Da măcar încă două poze mai e voie. Nu vă temeţi, că n-a rămas picior de jumară de gâscă. Nici sarmale. Numa un deţ de salata de beouf la borcan şi aia din cauza borcanului, nu de alta. P.S. Na mă, te-am pus pe blog .

Tags: deva, editorial gazetaresc, mi-e dor