Lansari online

Nov 25, 09 • De la altii, Din oras • brylu • 9 Comments »

Două site-uri vă supun atenţie dumneavoastră, distinşi şi onorabili cetitori.

Primul dintre ele: noul blog al dragei mele prietene, Nicolle Stănese, mare amatoare de căţei, d-ăia care put, îs plini de pureci dar pentru aia tot îi plimbăm pe la teveu. Muuult mai fain decât vechiul bloguleţ. O combin să-mi promoveze căţeii pe blog icon smile Lansari online . Check it out.

Al doilea vine cu o poveste. Evident, însoţită de o beţie. Să zicem că au trecut mai bine de trei ani de atunci. Când eu tocmai ce mă pregăteam să devin mire în faţa lui Dumnezeu, nu doar a Stării Civile. Şi pentru că e mare păcat să te însori treaz lumină, am tras un chef de pomină, de o noapte întreagă, cu baie la piscină şi vreo 4 lăzi de bere topite cât ai zice peşte. Chefuind în rând cu băieţii, Ancuţa. Cum care Ancuţa? Ancuţa, colegă şi prietenă de vreo 15 ani încoace, printre altele, cu foncţie la nunta care avu loc în ziua ceea. Era the flower girl, să zic aşa. Adică trebuia să construiască buchetele. Noa, numa bine că ne-am făcut toţi rangă şi-am ajuns acasă pe la 6 dimineaţa. Inclusiv Ancuţa. Io am apucat să dorm exact 55 de minute după un duş de juma de ceas, să-mi scot berea din păr. Când m-a sunat Ancuţa. “Ajută-măăăă cu bucheteleeeeee că nu mai poooooot”. Prin urmare, doo ceasuri mai târziu, mahmuri şi adormiţi, sorbeam din priviri victoria noastră împotriva buchetelor care ne-au distrus dimineaţa şi ne-au mâncat hodina. Daţi cu clicku acilea să vedeţi ce floare eram, nu alta.

Did you like this? Share it:

Tags: , ,

  • Doua din Chinezia
    May 18, 12 • Din oras

    Doua din Chinezia

    Dintre toate calitățile lui pe care le apreciez la maxim, puterea de muncă și puterea de implicare sunt cele două ce mă impresionează mult peste media impresionabilității mele. E vorba...
  • Citat trist
    May 13, 12 • De plans, Din oras

    Citat trist

    Dintr-un Brilinsky mai înțelept Privind la televiziunile de ştiri, mă simt umilit ca român asa cum nu m-am simtit in ultimii 20 de ani. Aflu de la ele, de la toate, de la RTV, sau Antena sau...
  • Oda mamelor din toata lumea
    May 8, 12 • Din oras

    Oda mamelor din toata lumea

    Au trecut de o săptămână, două, trei, o lună printr-un travaliu dureros cum niciun bărbat nu își poate închipui. Au sâni mari și tari ca piatra, de care trage de cinci-șase ori pe zi un...

9 Responses

  1. nicolle stanese

    He he abia astept sa am catelusi pe site! :) Brylu ai zis in fata poporului asa ca nu mai poti da inapoi. Imi pasezi si mie catelusi care cersesc o familie si eu promit sa le-o gasesc!

  2. Pingback: » Blog Archive » Mi-a placut, deci l-am furat

  3. 1. Nu vreţi să vă înhămaţi şi la nişte poveşti cu pisici? Avem nevoie de ajutor! Am sris aici: http://orin-mylife.blogspot.com/2009/11/miaujutooor.html
    2. Floarea Soarelui! :D Cu toate acestea, buchetele arătau foarte bine!

  4. Adevarul este ca in seara dinaintea nuntii tale, maica-mea, cand am plecat de acasa in oras, mi-a zis: “Anca, mama, sa nu stai mult sau sa te imbeti, sa lasi copiii aia fara flori la nunta, bine?” , La care io: ” Nu, nu .. in maxim o ora sunt acasa” :) ) fix pix.

    Oricum, mersi mult, Brilinschi de promovare.
    Face mult gestul tau la incepatoarea de mine, …… viitoarea regina a blogosferei, de fapt :) )

  5. maxim o ora? si te-a crezut? =))=))=))

  6. Georg Schoenpflug von Gambsenberg

    TOUCHÉ..1/0 for NICOLLE…

    1.Referitor la interviurile pe care EA le ia:
    Accentul si behavioristica (fitzele) de import bucuresteana, desi nascuta in 2007:Capitala Culturala a Europei m-au aruncat iarasi dincoace de munti ..am pus lacat ardelenesc Cetatii si am lasat-o extra muros…dar…

    2. La poate justificata mentiune usor-agresiva brylliantina cu DANSA si oarece catei jegosi pe la tv…la care ar fi FOST de ASTEPTAT… potrivit parerii mele de la punctul 1. un raspuns pe masura Tiganiada-coana-Joitica-e-coana-buna si altele din Eternul Feminin,

    apare

    3. nu aici, ci pe pagina sus-citata, un RASPUNS ELEGANT SI SURPRINZATOR, care NU ATACA, nu e tâfnos, ci ironic si demn de a intra in Codul Bunelor Maniere la capitolul POLEMICA FINA SI ELEGANTA…M-a surprins placut..e atat de rar…si cu MASURA facut, nici prea-mult, nici prea-putin, are sare si piper cat trebuie si gusti cu placere din farfuria CURATA…

    4. TIPA INCA NU PIERDUTA..si inca nu poate fi bagata in oala CELORLALTE…dar are toate sansele sa se piarda…depinde cat de puternica e educatia PROVINCIEI CULTURALE EUROPENE…..

    5.Un nu de Circ BUFFON a spus: le style c’est l’homme même…(la femme..corectam noi aici)….

    6. AICI e tocmita bine zicerea frânceasca…zice tot …

    7. ce-ar fi daca ZIARISTII ar INVATA STIL si METODA de a PURTA POLEMICA?….fie si din acest minimal exemplu…

    Georg Schoenpflug von Gambsenberg

  7. Georg Schoenpflug von Gambsenberg

    NOTA DE SUBSOL:

    NASCUTA in 2007:Capitala Culturala NU ESTE DATARE, ci LOCALIZARE, deci nu Complement de TIMP ci aici..LOCUTIUNE COMPLETIVA DE LOC… unde 2007:Capitala Culturala a Europei este o SINTAGMA…adunatura-de-vorbe-cu-un MODRU….(sens, pardon)…

    …deci pentru cei-slabi-de-minte-dar tari-de-vârtute, 2007:Capitala Europeana, NU E DATA de NASTERE, ci LOCUL de NASTERE al PERSOANEI respective…

    Georg Schoenpflug von Gambsenberg

  8. mda, io n-am inteles nimic

  9. Dee

    Profit de postarea ta de aici ca sa dau sfoara ca s-a lansat in Sibiul virtual si publicatia Cuvinte Online a studentilor de la Jurnalistica si care poate fi vizitata aici: http://cuvinteonline.ro/
    Sper ca n-am deranjat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>