Criza de ras

Râdem de o juma de ceas, noroc că ne-am oprit, că ne înnecam de râs. ânfofolită până în gât, cu cinci calorifere pornite ÅŸi o farfurioacă de răcituri tocmai topită, doamna mama fiicei mele se gândeÅŸte că ar fi cazul să se cântărească. âi aduc cântarul la botu calului, ca să zic aÅŸa, să nu se deplaseze până în baie. Se urcă pe el… 60 de kile. Nu ÅŸtiu câți o ÅŸtiți live pe Moțoaca, dar când a împlinit 45 de kile am tras un chef monstru. Că nu s-a mai întâmplat niciodată. Evident că pe mine mă pufneÅŸte râsul, că îmi place să o tachinez că e tot mai rotofeie. Ea începe să râdă după mine, dar vrea reverificare. Åži cu cele 60 de kile în cârcă, aproape să se urce pe cântar pentru ITP, ce-i trece ei prin cap: „vezi să nu-mi mânânce câinii din farfurie”. Ea, la cele 60 de kile ale ei. Era de fapt numa 55. Ne-am calmat. După ce-am râs juma de ceas.