Aug 3, 09 • De la altii • brylu • 12 Comments »
Am vrut să dau cu băţul şi despre problema asta prin hambar. Dar a învins pacifistul din mine, ca de fiecare dată. Că no, la tăţi ni-i greu în ţara asta, să nu ne apucăm să ne omorâm cu pietre între noi. Să fim cu bun simţ, nu? Până cetesc fluxul Mediafax. Probabil n-o să vedeţi linkul, că am impresia că vă cere login. Aşa că detaliez.
Traficul rutier s-a desfăşurat cu dificultate, în noaptea de duminică spre luni, pe DN 7 (E 68), în apropierea municipiului Sebeş, din cauza numărului mare de maşini care au tranzitat zona şi a carosabilului deteriorat, iar coloanele de maşini s-au întins pe o distanţă de aproape 15 kilometri. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Alba, Iulia Haţegan, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că problemele în trafic au apărut în cursul serii de duminică, în jurul orei 20.00 şi au durat până luni dimineaţă.
Aş fi tăcut, dacă nu i-aş fi ascultat cum mint cu neruşinare. Sunt 11 ani de când bat drumul acesta. Lunar, bilunar, trimestrial, nu contează. L-am făcut de peste 100 de ori. Ştiu drumul dintre Sibiu şi Deva ca în palmă. Pot conduce cu farurile stinse şi vă pariez că ajung întreg. Dacă nu mă păleşte altcineva. Am făcut 1 oră 20, am făcut şi 2, şi 2 jumate. Dar aseară am făcut mai bine de trei ore. Şi nu de la Deva, ci de la Orăştie. Şi nu, nu era ora 20, cum mint cu neruşinare poliţiştii din Alba. Era ora 18 când coada se întindea deja până la Lutsch 2000, la intersecţia cu Vinţi. Şi nu a apărut de duminică această coadă. Vineri, când am venit de la Sibiu la Deva, era aceeaşi coadă, în acelaşi loc.
Buuun, să trecem la minciuna 2. Puliţistul ăsta în cauză dă vina pe starea proastă a carosabilului. Că cică de aia s-a făcut coadă. Şi minte cu nesimţire şi nonşalanţă. Da, prin Sebeş s-au făcut ceva valuri de la TIR-uri, nu zic că nu. Dar problema e alta, nu e carosabilul. Morţii din Sebeş şi-au bătut joc de şoferi când au gândit traficul prin oraş. Pe o distanţă de 1 km avem un semafor, un giratoriu şi o linie de cale ferată. Că măcar atât i-a dus capul şi au făcut sensuri unice în centru, că altfel aveam şi 50 de treceri de pietoni. No, semaforul pulii, scuzaţi expresia dar mă apucă dracii când îmi aduc aminte, NU MERGE. Deci bă cretinilor, DAŢI DRACU DRUMUL LA SEMAFOR.
Nuuu, ei dau vina pe carosabil. Prin urmare, când am văzut coada, am făcut cale întoarsă, am luat-o pe la Vinţi, am ieşit la intersecţia cu Alba, prin Lancrăm, am intrat în Sebeş din direcţia Cluj. La semaforul la care pe DN 7 se stătea la coadă 15 kilometri pe DN 1 nu era NICIO maşină. Pentru că acela e drumul cu prioritate.
Nu vreau să generalizez. Dar albanezii sunt proşti. Iar poliţiştii albanezi sunt mai proşti decât albanezii albanezi. Ca să nu zic că şi mai nesimţiţi. Iar cretinilor ăstora ar trebui cineva să le explice ce înseamnă impulsul de frânare şi ce se petrece când 4000 de maşini sunt nevoite să frâneze de trei ori într-un kilometru. Şi să le ardă două carabe peste bot când mint ca nişte nemernici împuţiţi care vor să facă economie la curentul semaforului şi fac pe mironosiţele. Un pârţ de oraş cu o singură stradă ajunge să blocheze două drumuri naţionale.
Tags: deplasari, deva, idioti, nesimtiti, sibiu, trafic, trist, utile
-
Feb 6, 12 • Din orasRaluca si Razvan, back on air
După o niscaiva pauză, cauzată de plecarea lui Răzvan de la Antena 1, cea mai bună emisiune TV din Sibiu revine în această seară pe sticlă. Formatul este asemănător celui consacrat, cu...
-
Feb 3, 12 • Din orasNu suntem singuri
Când am văzut prima poză m-am râs. Cine drac crede în extratereștrii și în povești de astea de gura sobei? Primul instinct a fost să dau cu unghia pe poză, poate era o bucată de aluat....
-
Schi sau snowboard?
Asta e o dilemă pe care tare mulți o au, de ce să se apuce, de schi sau de snowboard? Care dintre cele două sporturi e mai greu? Care se învață mai ușor, care mai greu? Care doare mai tare,...









da, si ai mei au stat mai bine de o ora ieri, la pranz. degeaba au facut sensuri unice, mai bine faceau ocolitoare, ca de cand stiu eu, la Sebes se gatuie traficul…
dar n-au gatat inca ocolitoarea aia? ca parac si la ei se lucreaza de ceva ani cam ca la noi asa
Si eu am stat sambata seara acolo vreo 20-30 de minute. Era politist in intersectie totusi. Ii doare in franzela.
P-aia cu impulsul de franare n-am inteles-o
nu cred ca fac ocolitoare la Sebes… io n-am auzit de asa ceva.
heh, mi-a explicat-o un amic sofer de autostrada. cica impulsul de franare ar fi principala cauza a stau-rilor pe autostrada. ca daca se franeaza in lant, la viteza mare si la trafic intens, impulsul se propaga si a 50-100-a masina ajunge sa franeze pana opreste.
acu’ n-am mai inteles io
adica beeeee… ai la rand 1000 de masini care merg toate cu 130 km pe ora. la km 0, masina 1 franeaza. 2, 3, 4… franeaza la randul lor pentru ca la 130 la ora nu stai pe ganduri sa te apropii de ala din fata. no, atunci se creaza impulsul de franare, pentru ca fiecare masina pierde cate 1 metru, sa zicem. prin urmare, prin impuls, masina cu nr 1000 ajunge sa franeze la 10 km la ora nu la 130.
Am plecat la 20.30 din HD. Si am ajuns la Lutsch cam in 50 min. Am iesit cu greu din Sebes la 23.20 In final am batut recordul: 4 ore. Deci la ora 18 cand ai trecut tu era parfum. N-am vazut “chipiu” de politist pe acolo. Nici nu-mi mai amintesc cand am vazut ultima data semaforul ala aprins.
Alta nesimtire si la intersectia cu Vintu, un indicator (stupid) de acces interzis (cu exceptia locuitorilor).
Am avut si eu duminica drum spre Cluj si ca sa evit aglomeratia aia de la Sebes, am facut la dreapta inainte de Sebes de am ajuns prin nu stiu ce sate frumusele, drum foarte bun, asflatat, fara gropi si am iesit undeva pe centura orasului Alba Iulia… A fost un pic mai mare distanta, dar timpul aprox acelasi si fara stres.
impuls la franare , ca pornirea de la semafor. Pleaca primul, apoi se trezeste al doilea, si tot asa pana cand masina 5 sa zicem prinde rosu, cu toate ca ar fi avut destul verde sa treaca 7 masini
Eu încă încerc să vizualizez cum stă treaba cu impulsul ăla de frînare… parcă acum, după lămurirea adițională cu plecarea de la semafor… mi se mai aprind și mie niște beculețe
Eu știam de o variantă de a ocoli Sebeșul făcînd stînga undeva în dreptul căii ferate de după intersecția aia spre Alba și ieși undeva în zona Cut. Frumușel pe acolo, serpentine și sătuce, cred că și Ane vorbește de același lucru.
da, e si varianta ceea de ocolire, pe care sigur o sa o folosesc data viitoare. de data asta am gandit oarecum simplu, m-am gandit ca daca vin de pe drumul cu prioritate nu mai pierd vremea la coada. da nu m-am gandit ca si in sebes va fi chiar atat de mare inghesuiala.
Scurtatura mai lunga spre Deva: daca e blocat Sebesul, de la iesirea din Miercurea faci dreapta, spre Cunta; treci de Drasov si de alte sate pe care nu le mai stiu, si iesi in centura Albei. Faci stanga spre Sebes, si o iei prin Vintzu, iesi la Lutsch pe DN. Ai pierdut cam 40-50 minute, faci vreo 30 km in plus, dar nu stai o ora in trafic in Sebes, sa-ti maresti nervii si tensiunea arteriala, plus ca nici nu sughitza mama domnului Boc, Tariceanu sau Berceanu. Googlemaps says it all
) drumul e bun, a fost renovat amu 2 ani.