Jun 22, 09 • De la altii • brylu • 4 Comments »

Nu-i aşa că ar fi fost boooring încă un weekend la Sibiu petrecut prin jurul căsii şi pe la grătare la eterna Curmătură sau printre pomii Cisnădioarei? Ar fi fost. Aşa că am aruncat rapid un rucsac cu una-alta în portbagaj, două telefoane să strângem gaşca şi am pornit spre Munţii Orăştiei, în inima regatului dac pe care Decebal i l-a lăsat în păstrare lui Nunu. Evident, cu cei trei câini de pază, Tănă, Ţica şi Aiax. Ca să nu cumva să uităm gustul burgundului de Recaş, am considerat de cuvinţă să topim barem patru din cei cinci litri disponibili de cum am dat cu ochii de flacăra focului pregătit din timp de Nunu. Şi ne-am aşezat la poveşti, savurând cina senzaţională pregătită de Deli şi ascultând legendele munţilor care ne împrejmuiau. Care dintre voi îşi aduce aminte când a văzut ultima dată Calea Lactee? Sau ambele care sau Luceafărul? Eu am rămas şocat când m-am uitat în sus. A trecut atât de mult timp de când am văzut un cer atât de înstelat de treceam drept un copil de 6 ani privind mirat spre boltă. Chiar şi adormiţi de-abia pe la un 3, cu capul cât o baniţă, la 9 am fost drepţi, pregătiţi de drum. De drumul Sarmisegetusei.
Întotdeauna mi-am dorit ca locurile mele preferate să fie ferite de ochii lumii. Deşi blastăm în fiecare zi la drumari şi la valurile de pe şosele, mi-aş fi dorit ca acolo să nu ajungă utilajele lor. Nici pe drumul dintre Cârnic şi Pietrele, nici pe uliţele din Sfântu Gheorghe şi cu atât mai puţin, pe drumul dintre Valea Rea şi Sarmisegetusa. Floricică vă explică de ce cu lux de amănunte, n-are sens să mă lansez şi io în blesteme la adresa cocalarilor religioşi, ultimul tip de cocalar apărut pe drumurile patriei. Am găsit Sarmisegetusa la fel de frumoasă. Nea Ion se îngrijeşte cu atenţie ca firele de iarbă să fie tăiate, adunate în căpiţă. El este singura “oficialitate” care grijeşte cetatea sfântă a dacilor. În rest, eternul miserupism. În schimb, asalt de autocare, maşini de toate felurile, oameni de toate felurile, foarte preocupaţi să audă povestea Sarmisegetusei, batjocura la care e supusă de autorităţi. Ştiţi, genul acela de oameni care zic “ce nesimţiţi, să nu aibă ei grijă de o cetate atât de frumoasă”, care se întorc cu spatele şi aruncă punga de plastic pe care o ţineau în mână.
În fine, i-am dat dracu, că încă 10 minute şi începeam să împart şpiţe în cur şi am pornit pe drumuri neumblate, cu Nunu drept ghid, într-un off-road cum mai rar am făcut. Mi-am dat seama pentru a mia oară că Dacia pick-up diesel, da, aia cu plasticul ce acoperă motorul, e cea mai bună maşină făcută vreodată de Dacia. Nu vă vine să credeţi unde am urcat. Pe coama muntelui, în cea mai frumoasă poiană din lume. De-acu, de-i weekend liber, nu mă sunaţi. Că n-am semnal, sunt la Valea Rea, în paradis.

Tags: delta dunarii, deplasari, dragii mei, mi-e dor, retezat, trist