Apr 13, 09 • Uncategorized • brylu • 3 Comments »

Am avut o revelaţie de dimineaţă, venind spre lucru. Azi e duminică. N-are cum să se circule atât de lejer prin oraş dacă nu e duminică. La semafor pe Transilvaniei, două maşini în faţa mea. Până la intersecţia cu Şaguna, pe Victoriei de abia dacă am dat de două trei maşini. În spate la Goga, unde erau două maşini în parcare şi niciuna pe drum, am mai avut o revelaţie. Nu e duminică, e luni. Dar e vacanţă. Puştimea e în vacanţă. De aia e atât de gol oraşul. Pentru că părinţii dorm o oră în plus, mamele nu mai trebuie să facă sandvişuri iar taţii să încălzească maşina, să îi fie cald puiului până la şcoală. Să nu cumva să răcească.
Părinţii de azi îşi cocoloşesc copiii mult prea mult. Îi pupă în fund exagerat. Adică no, înţeleg dragostea de părinte şi clar că faci tot ce crezi tu că e mai bine ca să îl creşti şi îl grijeşti. Dar un pic, se sare calul. Şi acum nu vorbesc din perspectiva şoferului mulţumit că a început ziua fără să înjure.Când eram şcoler, drumul spre şcoală era cea mai faină parte a întregii zile. Mă trezeam la şapte, haleam cacaua cu ceva biscuiţi pregătiţi din timp de Deli, îi pupam rapid pe amândoi şi o tuleam ca să ajung de musai la fără 25 la colţ. Acolo mă întâlneam cu gaşca ce venea din micul Dallas şi mergeam togheter spre şcoală. Şi, povesteam de gagici, care cum, pe cine a mai pus ochii, că să vezi ce s-a întâmplat aseară în Scheleţi sau cine pe cine o mai bătut la biliard în Scânduri. Că azi tre să jucăm de musai baschet cu puştanii din clasele mai mici, să le scoatem baschetul din cap, să vadă şi ei cine-s şefii. Ne consultam orarul să vedem de unde putem chiuli şi, cel mai des, săream chiar peste prima oră. Că ne opream aţă în Scânduri să mai depănăm nişte poveşti sau la o cruce. Deşi ştiam clar că sunt 80% şanse să nu merg la prima oră, n-am pierdut aproape niciodată drumul spre şcoală cu trupa. Chiar şi în zilele în care aveam scutirea în buzunar, mă trezeam dis de dimineaţă doar să mă duc cu ei la şcoală. Probabil de aia mi-e dor de ei în fiecare dimineaţă şi tresar la fără 25. Că am întârziat la întâlnirea din colţ. Lăsaţi mă copii maşinile acasă. Luaţi-o la picior până la şcoală. Ţineţi-vă iubita de mână, povestiţi-i de dulce. Luaţi-vă colegul de bancă de după cap. Şcoala leagă prietenii care durează trei vieţi. De pe geamul maşinii cel mai bun prieten al vostru va fi maxim ăla care v-a dat add pe messenger aseară.

Tags: deva, dragii mei, mi-e dor, sibiu, trafic