Mar 4, 09 • Uncategorized • brylu • 9 Comments »
Nuşh dacă aţi apucat să vedeţi articolul de azi din ziar, cu Bâlea lui Ceaucescu cum îi ziceau străinezii. Planurile întocmite la vremea aceea, adică prin anii 70, încă egzistă. Sunt bine păstrate în biroul unuia dintre investitorii care încă mai bagă bani în zona Bâlea. Şi le găsesc extrem de interesante. Ca orice altceva a făcut nenea ăsta care acum miroase zambilele, proiectul este de-a dreptul megaloman. Cine ştie pe unde o fi văzut el pârtii d-astea, că la vremea aia nici Austria n-avea mai nimic pe dealuri, sau poate o fi visat într-o noapte cum va arăta viitorul, cert e că Nea Nicu a vrut să facă la Bâlea o chestie genială. Probabil că ar fi adus vreo 5000 de muncitori de prin toate colţurile ţării, ar fi vândut vreo sută de mii de Dacii în Irak ca să adune caşcavalul, dar la Bâlea ar fi ieşit ceva super mişto chiar şi pentru vremurile de azi, darămite pentru anii 1970. În momentul acesta, la Bâlea există o telecabină şi o glumă denumită Winterpark. Două-trei cabane răsfirate şi cam atât. Iar cum Transfăgărăşanul e închis mai bine de jumătate de an, singura modalitate de a ajunge sus e cu telecabina. Codălău de te doare capul, şi te mai şi ustură la buzunar. Planul Ceaucescului cuprindea cinci telecabine, şapte telescaune şi patru teleschiuri. Toate cu o capacitate de transport de peste 6000 de oameni pe oră. 40 de kilometri de pârtii de schi alpin, 53 de kilometri de schi nordic şi pentru plimbare, şase pârtii de schi bob, 35 de kilometri de partii de motoschi, partii pentru saniute si două patinoare naturale. No, vi se pare că sună rău. Şi am aşa un filing că Nea Nicu ar fi cam singurul român în stare să facă aşa ceva. Că ar fi fost de muncă, ai de steaua noastră. Dar şi rezultatele pe măsură. Până la urmă, s-a hotărât că parcă ar fi mai bine să facă un Canalul Dunăre-Marea Neagră, şi Bâlea a rămas doar pe hârtie. Dacă-l mai ţineam 10 ani, acu puteam schia şi noi ca oamenii la Bâlea în loc să dăm din coate ca să prindem un amărât de loc pe telescaunul de la Păltiniş.
Acilea e originalul
Tags: long gone, sa te caci pe tine, ski
-
Branding pentru lumea de apoi
Ăsta trebuie să fie task-ul suprem pentru orice copywriter din lumea asta, brandingul firmei care te conduce în lumea de apoi. Probabil e cel mai simplu brief din lume: bă, omu moare. Familia e...
-
Hell comes with Android
Prin toamnă vroiam să vând HTC Cha-Cha-ul cumpărat cu nerăbdare în august, convins că fără tastă de Facebook nu se poate trăi viața de onliner. Am renunțat să îl vând ca să dorm...
-
Show erotic in porumb
Bă, nici șourile erotice nu mai sunt ce-au fost vreodată. Și de abia azi dimineață mi-am dat seama cât au decăzut. De când Laura Andreșan prezenta fofoloance masculilor în călduri în...









Cacator.D’a dreptu’
De construit poate ca le construia, dar daca nu venea nici o revolutie nu schiai tu pe-acolo…
din pacate la ora aia si nici la ora asta nu se gandea nimeni ca acolo este de fapt rezervatie naturala. Genul asta de proiecte trebuie facute si plasate cu mult cap, altfel adio capritze si ursuletzi si vom pati si noi ca in Austria sau alte tari unde la orice plimbare in “natura” gaseti un gard cu “domeniu privat” si eventual un Mc Donalds.. imi pare rau sa o spun dar de multe ori distractiile noastre inseamna un dezastru ecologic..
@moghi: clar. nici macar schiuri n-aveam de unde sa cumparam. dar puteau sa-l capaceasca DUPA ce termina proiectul asta.
@andreea: proiectul nu atingea nicicum zona de rezervatie. rezervatia Balea reprezinta doar caldarea Arpaselului, nu si golul alpin. Acolo, practic, ar fi dat doar stancile la o parte si ar fi nivelat. Sau cel putin asa arata plansele. Insa probabil ca oamenii ar fi stricat ceea ce proiectul ar fi protejat.
Pe vremea aia imputita, schiul era un lux pentru bastani si n-aveai voie nici sa gandesti altfel, daramite sa dai pe goarna ce te taie tartacuta, ca acum pe bloguri si aiurea. Era o maxima la moda:”Teoria ca teoria, dar practica ne omoara”. Teoria aia din proiectul megaloman ca tot ce a insemnat acea epoca de hartie igienica (nici de-aia nu se gasea)s-ar fi terminat la pastile cailor. Cine stie cum s-ar fi opus muntele (avalanse) si cate victime necunoscute ar mai fi produs ca si “mausoleul” de casa poporului. Sigur ca in prezent ar fi loc de mai bine, aici subscriu. Se pare ca vom fi intr-o tranzitie nesfarsita. Teoretic, Romania e o tara frumoasa, dar…e locuita.
tranzitia romaneasca nu se va sfarsi niciodata, corect. dar, ma gandesc eu, nici austriecii, nici italienii, nici slovacii si cehii nu s-au trezit cu niste partii gata amenajate prin muntii lor. si ei s-au lovit de aceleasi dificultati si, uite, ca ei le-au depasit. pe cand noi batem pasul pe loc.
Ei vorbesc putin si fac mult, noi vorbim mult si facem putin. Si ne place bascalia, doar Pacala-i al nostru, dar si Tandala…
adevarul e ca marile constructii s-au facut pe vremea lui.exemplul cel mai relevant e CASA POPORULUI- pe locul 2 in LUME!!! la cladiri administrative ( dupa Pentagon), pe langa Canalul Dunare-Marea Neagra, Metroul din Bucuresti si drumurile spectaculoase. Pacat ca nu s-au continuat ideile bune.
suntem la mijloc intre doua idei. una, lucrurile misto care s-au facut pe vremea lui. in 20 de ani nu s-a facut niciun sfert din cat a facut el in perioada in care a condus tara. pe de alta parte, oamenii care au amintiri puternice din acea vreme, cum e Paula, e normal sa vada mai degraba sacrificiile cu care s-au construit acele megalomanii in perioada in care oamenii nu aveau ce pune pe masa.