Jan 21, 09 • Uncategorized • brylu • 7 Comments »

Vă povesteam ieri de luptele seculare prin traficul din capitală. Duse nu pentru alt motiv decât o vizită la Ikea. Eu sunt fan declarat Ikea de prima dată când m-a dus Adi la magazinul din Essen. Îmi place faptul că produsele lor sunt ingenioase. Că nu e un showroom clasic, în care te uiţi ca belferul la produse, pocneşti din degete, vine un ţipţer şi de acolo rezolvă el totul. La Ikea trebuie să îţi pui imaginaţia la muncă, să socoteşti, să aduni, să scazi, să cauţi pe rafturi tot felul de şmecherii şi, ce îmi place mie cel mai mult, să îţi asamblezi acasă ce ţi-ai cumpărat. Pe lângă faptul că îmi aduce aminte de jocurile de Lego, mie chiar îmi place să înşurubez, deşurubez, să asamblez tot felul de nimicuri. Başca faptul că am stat cu ochii pe nenii care mi-au montat mobila prin casă şi am furat o ţâră de meserie de la ei.De fapt, pofta de cumpărături de la Ikea a plecat de la trusa de scule cumpărată de la Plus, o şurubelniţă electrică şi vreo 50 de tipuri de capete diferite, pe care nu apucasem să o probez. Iar de la Ikea puteam cumpăra nişte chestii numa bune pentru o probă. Aşa că am îndurat cu stoicism ora în care am făcut cei 7 kilometri până în Băneasa. Am ajuns pe la ora 11 şi era pustiu. Si magazinul si restaurantul. Si de ce accentuez acest aspect, pentru că mi-am dat seama că, de fapt, restaurantul e mai important decât magazinul. Sunt aproape să pun pariu că şi la încasări, nu doar la vizitatori. Am păpat ceva, că eram lihniţi, şi am luat magazinul la pas. Faptul că nu ţi se dau toate mură în gură face cu atât mai stimulante cumpărăturile, după care, cum bine ştiţi, nu mă dau deloc în vânt. Singurul loc în care am cedat psihic şi am cerut time-out a fost la cuverturile de pat. Care mi se par atât de neesenţialeeeeeeeeeeee. 

Mi-am făcut de cap. Mi-am cumpărat rame la tablourile pe care le aveam cumpărate de vreo trei ani, tot de la Ikea, dar din Brno, tot felul de răftuleţe şi meştereli pe care o să le înfig în pereţi la proxima ocazie, nimicuri de decorat casa. Cert e că am umplut portbagajul şi am coborât şi una din banchete ca să încapă tot calabalâcul. La final, când eram aproape de ieşire, am ajuns din nou pe etajul cu restaurantul. Eu, unul, m-am îngrozit. Erau atâţia oameni câţi n-am văzut în magazin toată ziua. Şi cumpărăturile astea or durat vreo trei ceasuri. Înghesuială, cozi la haleală, mirosuri greu de suportat, pepsi turnat pe jos, tot tacâmul unei privelişti cum doar pe la noi mai vezi. Adevărul e că mâncarea la Ikea e foarte moca. De 20-30 de lei papi două feluri cu desert si un suculeţ, ca popicul. Două persoane. Ceea ce e ok, având în vedere că shaormele au ajuns 14 lei în capitală. Când eu mâncam cu 2.5 la vremea mea. Da bă, toţi corporatiştii la patru ace îşi zăbăleau cravatele prin sosurile de mâncare precum apucaţii. Era un food frenzy cum rar mi-a fost dat să văd. Poate la deschiderea Mc-ului ce-a mai fost atâta înghesuială. Ulterior, investigând această nebunie am aflat că în zona Băneasa e plin de clădiri de birouri. Şi că pe lângă biroiştii zonei, toţi angajaţii Mall-urilor de p-acolo papă cu toţii la Ikea. Şi, surprinzător pentru un very-fast-food cum e la Ikea, papa e chiar foarte bună. Prăjiturile sunt delicioase iar sucul la discreţie. Deşi mi-a fost frică de ei, poate săreau să îmi halească şi mie burtica de foame ce le era, până la urmă oamenii ceştia s-au trezit cu varianta ideală de haleală chiar la uşa lor. Sunt curios cum merge restaurantul de la Ikea comparativ cu magazinul. Ştiu că am cetit pe Hotnews o cifră, la un moment dat, de era să pic cu scaunul, dar nu mai găsesc articolul.

P.S.: NU vindeau chiftele din carne de ren. Dacă cineva îşi face griji.

Tags: beri, mi-e dor, sa te caci pe tine, utile