Ei sunt acasă

Mi-a luat 10 ani să îmi dau seama ce îmi place atât de mult la Deva. Că nu e cel mai frumos oraÅŸ din lume. Nu umblă câini cu covrigi în coadă pe trotuare pavate cu argint ÅŸi nici nu curge din arteziene scotch single malt (da, astea ar fi variantele mele pentru cel mai frumos oraÅŸ din lume). Oamenii. Oamenii dau tot farmecul locului. De acasă până în centru fac 10 minute pe jos. Åži mai tot timpul încerc să merg pe jos. Åži niciodată nu mi s-a întâmplat să nu salut măcar 10 oameni ÅŸi cu 2-3 să schimb câteva vorbe. DeÅŸi dau rar pe acasă, mult prea rar, Deva o să rămână întotdeauna acasă. Că mergeam în Expres, că intram la Scala, mai nou la John`s, Fischer`s, Ceapa RoÅŸie ÅŸi, uneori, chiar ÅŸi la fițe la Reno, nu există să nu dau de vreun prieten. Să nu am o masă la care să mă aÅŸez ÅŸi un prieten cu care să drojdesc o berică. Åži niciodată nu e de-o berică. ântotdeauna sunt 2-3-5. După care ori ne mutăm în alt birt unde ne întâlnim cu alți 5-6, ori mergem la careva acasă unde nu trebuie să te descalți sau să îți măsori cuvintele. Oamenii din Deva mă fac să mă simt acasă. De Crăciun am tras o petrecere ca în vremurile cele mai bune. ân garajul lui Rică, unde acu 13 ani, proaspeți liceeni zdrobeam pereții în pogo-uri ascultând Nirvana. Tăt acolo ne-am întâlnit. Cu unii mă văzusem cu câteva luni în urmă. Cu alții au trecut ani de când n-am schimbat două vorbe. „Ce faci, dar tu ce faci” ÅŸi încep seriile „mai ții minte?”. Asta e toată revederea. Când suntem împreună, noi, gaÅŸca de deveni, viața porneÅŸte din acelaÅŸi punct în care am lăsat-o. Fără inhibiții, fără teama de a nu ÅŸtii ce să vorbeÅŸti cu omul de lângă tine. Nu te gândeÅŸti că poate nu-l mai cunoÅŸti atât de bine, că s-a schimbat, că e un alt om. Sunt vechii mei prieteni care-mi devin noi prieteni de fiecare dată când îi întâlnesc. Ä‚sta e sentimentul care se numeÅŸte acasă. N-a trecut jumatea de ceas ÅŸi prima sută de votcă ÅŸi au apărut chitările. Au apărut caietele din care silabiseam în chefurile de liceu ÅŸi în petrecerile făcute la munte. ângălbenite, cu foi scorojite, dar cu cântecele noastre vechi. Râpa, Haiducii, Miruna, iară Râpa, dă-i ÅŸi cântă, dă-i ÅŸi te veseleÅŸte. Am plecat pe lumină de la chef. Am căzut în gardul viu din fața blocului încercând să-i demonstrez muierii că sunt Superman. Åži ei îi place la Deva ÅŸi pentru mine ăsta e barometru de opinie. It means i`m right.

NaÅŸu mare, în formă, ca deobicei

Rică, Prună, Vlad, Dumi ÅŸi Sâna – cum drac să nu iasă paranghelie…