Jan 15, 09 • Uncategorized • brylu • No Comments »

În fiecare zi, alte şapte firme închid obloanele peste sedii. Vând tot ce mai au disponibil, birouri, calculatoare, şi se îndreaptă spre Tribunal, pentru declararea falimentului. Patronii îşi fac o cruce mare şi se roagă să nu rămână şi pe străzi. Rareori ajung banii din lichidare pentru achitarea tuturor datoriilor. Alături de patroni suferă angajaţii. Probabil în acest moment mor firmele mici. Firmele cu bugete subţiri, care trăiau din afaceri mici, de nişă. Din păcate nu vor fi singurele. Şi granzii vor începe în curând să privească temător la clădirea Tribunalului întrebându-se care va fi ziua în care vor cere şi ei falimentul. Întreaga piramidă se dărâmă de la construcţii. Românii din străinătate se întorc acasă pentru că nici Spania nici Italia nu mai construiesc. Acasă dau de aceeaşi situaţie. Firmele de construcţii nu mai au comenzi. Dintr-o dată, un contract de nimic oferit de stat devine soluţia salvatoare cel puţin pentru jumătate de an. Cu restructurări şi un asemenea contract speri. Speri să reuşeşti să treci criza. Pentru că statul este singurul bun platnic. Deocamdată.

Tags: editorial gazetaresc, sibiu, trist